Cărți cu lipici pentru pitici

    Top 3 super cărți cumpărate recent pentru copii:


1. Ema spune: noapte bună!📘

Autor: Ioana Chicet-Macoveiciuc, #printesaurbana

Aceasta poveste  o citești în câteva minute, dar are ceva aparte și este foarte frumos ilustrată. Este despre viața actuală așa cum o traim acum, în zilele noastre, alăuri de copii.

Pare chiar o poveste spusă spre amuzament, la o cafea unei alte mămici, pentru că.. de ce sa nu recunoaștem, când ne întâlnim,  tot despre ei, despre copii, vorbim în mare parte și glisam pozele de pe telefoane cu mocuțele lor.

Ema este o fetiță care ar e în jur de 3 ani și vorbesște limba stâlcită specifică vârstei, ceea ce o face adorabila. Când am citit  Anei (2 ani) cu o voce serioasă și cu intonație, cum pocește Ema cuvintele, a mustăcit și Andrada (9 ani) și asta a generat hohote de râs mai apoi, când am desfăcut cutiuța cu amintiri, despre cum spunea și ea odinioară rățucă sau oghindă (la oglindă).

Cartea îndeamnă subtil la educația cu blândețe, ambii părinți se implică în ritualul de adormi copilul seara și ambii fac o echipă să îi descarce bateriile înainte. 

Când fetița nu vrea sa doarmă, nu i se spune: TREBUIE SĂ DORMI, ACUM! MUSAI!, ci se gasesc alternative simple, care încheie frumos o zi din viața unui copil energic.😉






2. Primele cuvinte📘

#cartecusunete

Este o carte ilustrată cu sunete, dar de ce este interesantă:

- acum este mult redusă, în general cărțile interactive de acest gen sunt scumpe

- sunetele sunt plăcute, deloc stridente (nu este nevoie să pui stickere pe difuzor:)

- poate apăsa butonul și un copil de 2 ani (am întâlnit și cărți rigide. unde au nevoie de un adult să apese)

- sunetele sunt pe fiecare pagină în parte, nu separat în lateral 

- are mai multe categorii de ilustratii (inclusiv sunete, de electrocasnice - aspirator, mașină de spălat- zgomote aș spune eu, care îi fascinează și care le sunt familiare)




3. Citește și găsește! 📗

#cartepentruexplorat

O carte cu foarte multe desene întortochiate din lumea marină și copiii trebuie să caute diverse viețuitoare pe fiecare pagină în parte. La  cei 2 ani ai Anei ne-am mulțumir să găsim doar câte un animăluț sau un peștișor din fiecare categorie, dar satisfacția ei când le găsește înaintea mea este maximă.😅




 Pe elefant.ro este Elefant Fest - un targ de carte online cu reduceri mari. Eu am comandat un brat de carti si toate au avut reduceri inre 20% si 50%.

#elefantro


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Magazinul Zero Waste din București - orice cumpari, nu generează deșeuri

Vacanta All Inclusive la Sol Palace, in Nessebar Bulgaria

Primul tuns s-a lasat cu lacrimi, dar doar din partea mea... de emotii! :)